Doloave: Înființarea Parohiei Românești (III)

Oct 30, 2020

doloave4.jpg

Ca și alții români din satele vecine și cei din Doloave au înființat, prin anii 1872-1873 Parohia Greco-Ortodoxă, eliberându-se astfel de cele două parohii sârbești.


Trebuie să constatăm că, începând cu anul 1873, cărțile bisericești și registrele administrative, au fost scrise și purtate în limba română, ceea ce a prezentat un progres covârșitor pentru spiritualitatea românească a românilor din Doloave. Lucrările de construire a Bisericii Ortodoxe Române din Doloave au fost încheiate pe data de 9 mai 1893 iar Hramul acestei biserici este Sf. Nicolae.

Primul preot al Parohiei Ortodoxe Române din Doloave, a fost Aron Bartolomeu-Arți, preot care prin activitatea sa duhovnicească, a lăsat amprente adânci, atât în cadrul Parohiei cât și în viața cultural-artistică a satului. După ani în șir de activitate și muncă asiduă, acest preot sârguincios și harnic, a fost înlocuit de fiul său Simeon Bartolomeu, care aidoma tatălui său, și-a dat sârguința depunând eforturi permenente și contribuind la avansarea și propășirea vieții spirituale și culturale printre românii din Doloave, dar mai ales printre credincioșii Parohiei.

Cel de al treilea preot care a slujit, cu credință la Parohia Ortodoxă Română din Doloave, era preotul Marcu Boldovină, fiul satului, cum l-au numit atunci, la fel și mare iubitor, adept și promotor al vieții culturale din sat. Activitatea lui susținută, a început încă de pe băncile Gimnaziului dar îndeosebi ca student al Facultății de Teologie. Acest preot a fost un om neobosit, deoarece pe lângă munca sa de păstor, dânsul este și autorul multor balade și texte în proză, care au apărut atunci în mai multe publicații. El a fost, de asemenea, un bun traducător al pieselor de teatru din limba sârbă în limba română, pe care le-au pus în scenă, împreună cu câțiva învățători români din Doloave. După moartea preotului Marcu Boldovină în 1957, Parohia a fost preluată și condusă, timp de doi ani de zile, de Protopopul Victor Popoviciu din Satu-Nou și de preotul Aurel Uroș din Maramorac. După acesta, undeva prin anii 1959-1960, la Parohia din Doloave vine preotul Nicolae Marionțu, care la scurt timp după preluarea adminstrării Parohiei, pleacă în Statele Unite ale Americii așa că Parohia doloveană rămâne din nou, fără preot român. Încă câțiva ani, după aceea, Parohia din Doloave este adminstrată doar provizoriu de preoți români, cum au fost Iuliu Zgârgea, Aurel Danciu și Traian Abraham.

După aceștia, la Parohia sătească vine Dimitrie Musta, preot tânăr, de origine din Torac-Begheiți care, din păcate se reține scurt timp la Doloave. Fiind nemulțumiți și neîmpăcați cu situația creată, fiindcă iarăși au rămas fără preot, credincioșii din Doloave dezbat, mai la toate ședințele și sinodurile Parohiei, problema legată de angajarea unui preot, la post permenent de muncă, care ar rămâne la Doloave un timp mai îndelungat. În această direcție, ei renovează și adaptează Casa Parohială, în primul rând, sperând că în acest mod, dar și cu un salariu mai mare, vor atrage vreun preot mai serios.

Zis și făcut. Credincioșii din Doloave, în frunte cu Consiliul Bisericii Ortodoxe Române din loc, reușesc să-l aducă și angajeze pe tânărul și harnicul preot Ionel Mălaimare, de origine din Glogoni, care pe lângă funcția de preot la Doloave, a administrat și Parohia din satul vecin Maramorac. El a făcut aceasta timp de 10 ani și în această perioadă petrecută la Doloave, sătenii l-au stimat și lăudat, el fiind foarte solicitat și popular în sat. Din păcate, în anul 1988 și acest preot exemplar, a fost nevoit să abandoneze Parohia din Doloave și să plece la Alibunar din cauza copiilor care frecventau școala medie din Alibunar. În momentul de față, preotul Mălaimare este statornicit la Alibunar, unde își îndeplinește datoria sfântă de propovăduitor, în modul cel mai bun și cel mai cinstit.

Obișnuiți cu frecventele schimbări de preot din ultimele trei decenii, credincioșii din Doloave, nu au pierdut speranța de a realiza ce și-au propus iar Consiliul Bisericii lucrează insistent, să zicem, ca niciodată până acuma și reușește să-l aducă pe tânărul preot Ioța Romulus, de origine din Jamul Mic.

Începând cu anul 1988 și până în zilele noastre, acest preot își îndeplinește cinstit și cu sfințenie datoria sa de preot, adunând credincioșii doloveni în lăcașul credinței.

Fotografii: Preotul Ioța Romulus la slujbă și Biserica Ortodoxă Română din Doloave

Gheorghe Giacov- Smoleanu

Cronica amatorismului la românii din Doloave (1879-2000)

 

Articole similare selectate pentru tine

Doloave: Începutul activității cultural-artistice (II)

Pe lângă prelucrarea pământului și creșterea vitelor, un important segment în viața de toate zilele în satul Doloave și la românii de aci, este o susținută activitate culturală care a început să se dezvolte mai intens în ultimile decenii ale secolului al XIX-lea, deci în momentul când s-au creat condiții optime pentru aceasta, adică în urma desființării “Absolutismului Bach”, în anul 1860, respectiv a despărțirii ierarhice dintre Biserica sârbească și românească, la cinci ani mai târziu – în 1865.

Doloave - Extrase din agenda istorică (I)

Localitatea Doloave este situată în partea de sud-vest a Banatului, mărginită de Dunele de nisip ale Deliblății și se întinde la poalele dealurilor de “leoss” ale acestor Dune, dinspre Satu-Nou, Petrovăsâla, Deliblata și Maramorac, spre est de orașul Panciova, iar Dunele se pierd în lățimea livezilor și holdelor foarte fertile, închizând depresiunea larg deschisă dinspre Dunăre spre sat, din care parte, bat vânturi deseori foarte puternice, rîdicând nu de rare ori, nori grei de praf și nisip.

Cea mai veche așezare din Banatul de Sud se găsește la Doloave

În spațiul fostei cărămidării din Doloave se găsesc rămășițele celei mai vechi așezări din Banatul de Sud. Până în prezent s-au descoperit mai mult de 100 de obiecte arheologice, însă cele multe sunt încă ascunse în pământ, deoarece zona este explorată doar 10%.