Sub același cer, un acoperiș nou pentru o credință veche

Sunt locuri în care timpul nu trece, ci se adună. Biserica Greco-Catolică Română „Preasfânta Treime” din Vârșeț e unul dintre ele.
Sub acoperișul ei au răsunat, generație după generație, rugăciuni în limba română. Aici au fost botezați copii care azi sunt bunici. Aici s-au cununat tineri care au plecat apoi în lume, la Timișoara, la Viena, în Germania sau peste ocean, dar care au purtat cu ei, ca pe o icoană mică, amintirea acestei biserici. Aici și-au luat rămas-bun de la cei dragi familii întregi de români bănățeni.
Din anul 1932, de aproape un secol, acoperișul acesta a ținut piept vânturi...
Terapie sufletească în livada cu cireşi
Pe meleagurile noastre, strămoşii noştri au sărbătorit înflorirea cireşilor celebrând venirea primăverii. Această sărbătoare câmpenească la românii din Serbia este un vechi obicei românesc prin care românul îşi arăta respectul faţă de natură, elogiind frumuseţea florilor de cireş.
„Balul Primăverii“ la românii din Serbia
Sala Hotelului „Vetrenjača“ din Vârşeț va găzdui luni, 17 aprilie, de la ora 19:00, Balul Primăverii la românii din Serbia...
Cucuveaua, mesagerul morții
Pe când eram copil mic de vreo șapte ani, momentul când conștientizam că nu voi trăi veșnic, aveam o mare frică de cucuvea, o bufniță chiar simpatică, însă care avea conotația de pasărea morții. Frica de această pasăre, nouă copiiilor, ne-au transmis-o bătrânii, inconștient, povestind despre cel mort și cum a murit. „I-a cântat cucuveaua și l-a dus în lumea cealaltă”, „A venit după el cucuveaua” deseori se auzea în discuțiile celor ce petreceau răposatul la ultimul său drum.
Scurt ghid pentru a determina ştirile false
Evaluează designul site-ului pentru a vedea dacă arată profesional. O mulțime de reclame pe site este unul dintre semnele că site-ul este amator sau neprofesionist. Consultați celelalte link-uri de pe pagina respectivă. Dacă nu există, sau duc la un loc neașteptat, site-ul ar putea fi fals.



